Normative

Principalele normative în domeniu sunt EN 779 / EN 13779 / UNI 10339 / EN 1822 / ISO 14644 / UNI 11425 / ISO 16890

Filtre grosiere pentru particule de praf în ventilație

Normativul conține cerințele de îndeplinit de către filtre și modalitațile în care se măsoară calitățile filtrelor, se aplică filtrelor cu o eficiență inițială minoră de 98% pentru particule de 0,4 micron. Filtrele grosiere trebuie supuse unui test probă în condițiile unui debit de aer între 0,24 m³/s ~ 1,5 m³/s.

Acest normativ aprobat în 2012 introduce noi parametri ce trebuiesc respectați de filtrele fine (F7, F8 si F9) cum este eficiența minimă (ME). Reclasificarea tuturor filtrelor fine din fibre sintetice care au tendința să se încarce electrostatic și astfel să aibă performanțe mai bune inițial, dar după puțin timp când încărcarea electrostatică se anulează diminuarea eficienței este mare.

În cazul filtrelor din fibră de sticlă nu se produce încărcarea electrostatică caracteristică filtrelor cu fibre sintetice, iar durata de viață și performanțele filtrelor se păstrează pe toată durata de operare a filtrului în parametri normali fără ca eficiența să se deterioreze brusc.

Noul standard introduce filtre clasificate ca “Medium” în loc de “Fine”, astfel filtrele clasificate până acum F5 și F6 vor fi denumite filtre medii, respectiv filtre M5 si M6.

Performanțe cerute pentru instalațiile de climă și ventilație.

Standard aplicat filtrelor de aer în proiectarea instalațiilor de climă și ventilație pentru clădiri nerezidențiale cu excepția aplicațiilor din industrie ce definește parametri relevanți astfel încât caracteristicile aerului interior (IAQ) să atingă un anumit nivel de confort.

Aerul exterior este clasificat pe 3 nivele de la ODA1 pentru aer curat exceptând momentele de poluare temporară cu polen de exemplu până la ODA3 pentru aer care are o concetrație mare de particule și gaze.

Având în vedere “efectele secundare” ale aerului poluat Organizația Mondială a Sănătății recomandă să nu fie depășite anumite limite ale următorilor poluanți posibili de regăsit în aerul interior:

De asemenea EN 13779 recomandă când este bine să înlocuim filtrele, în principal când căderea de presiune ajunge la valori ce anunță colmatarea filtrului sau mai devreme dacă filtrele nu mai corespund standardelor de igienă, astfel poate fi anticipat numărul de ore în funcționare ale instalației de climă și ventilație după care este recomandat ca filtrele de aer să fie înlocuite cu unele noi:

• Prefiltrele, filtrele grosiere după 2000 ore de lucru sau maxim 1 an;
• Filtrele fine și medii dupa 4000 ore sau maxim la 2 ani;
• Din motive de igienă se recomandă schimbarea filtrelor toamna și la final de primăvară după perioada în care aerul este plin de polen.

Standard general pentru filtrele din instalațiile de ventilație.

Organizația Internaționala de Standardizare ( ISO ) a creat un nou standard global ISO 16890 ce a intrat în vigoare din august 2018 înlocuind normativul European EN779 și ASHRE 52.2 (valabil în SUA) și redefinește procedurile de clasificare a filtrelor de aer luând în considerație particule cu dimensiuni cuprinse între 0,3 μm și 10 μm (vezi tabelul alăturat). Se dorește ca filtrele cu eficiența ridicată și grad ridicat de reținere să contribuie semnificativ la ameliorarea aerului respirat.

Oferă o clasificare a sistemelor, definirea cerințelor minime și valorile cantităților de referință în timpul funcționării. Se aplică sistemelor aeraulice proiectate pentru confortul oamenilor și instalate în clădiri închise, cu excepția: – sistemelor de climatizare utilizate în timpul iernii pentru clădirile destinate activităților industriale sau artizanatului (pentru care se aplică UNI 8852); – sisteme concepute în alte scopuri, de exemplu pentru a păstra produsele perisabile și / sau pentru a crea condiții adecvate pentru procesele industriale speciale de producție (sisteme de proces); – sisteme utilizate numai pentru încălzirea în timpul iernii și răcirea în timpul verii fără introducerea mecanică a aerului din exterior.

Standardul este în curs de revizuire, iar în ceea ce privește clasificarea calității aerului interior și exterior, au fost implementate conceptele standardului EN 13779, iar clasificarea este în esență aceeași:

Spre deosebire de standardul actual UNI 10339, versiunea sa actualizată identifică clasa minimă de filtrare nu numai pe baza destinației clădirii, ci și în raport cu nivelul de calitate dorit pentru aerul din interior și calitatea aerului disponibil în aer liber.

Mai mult, dacă sunt cunoscuți poluanți specifici, un sistem de reducere asociat cu circuitul suplimentar de ventilație trebuie să includă cel puțin un filtru cu o eficiență certificată pentru astfel de poluanți.

Standardul UNI 10339 oferă informații și despre momentul când filtrul trebuie schimbat:

„Înlocuirea filtrelor mecanice de particule depinde, de obicei, de colmatarea, ceea ce este indicat de cresterea de presiune finale. Cu toate acestea, în scopul igienei, prefiltrele și filtrele trebuie să fie inspectate periodic în conformitate cu legislația în vigoare și cu instrucțiunile producătorului. Ele trebuie înlocuite atunci când apare contaminarea biologică, chiar dacă caderea de presiune este încă considerata acceptabila „

Filtre de înalta eficenta (EPA, HEPA and ULPA)

Standardul se aplică în cazul filtrelor de aer de înaltă eficiență și foarte înaltă eficiență, cu o penetrare ultra-scăzută (EPA, HEPA și ULPA), utilizate în domeniul ventilației și aerului condiționat, precum și în procese tehnologice, cum ar fi tehnologia camerei curate sau tehnologia farmaceutică industrie. Ea stabilește o procedură de determinare a eficienței bazată pe o metodă care numara particulele cu un aerosol lichid de testare (sau, alternativ, unul solid) și poate clasifica aceste filtre într-un mod normat, în funcție de eficiența lor.

Următorul tabel prezintă diferitele clase pentru filtre de înaltă eficiență în conformitate cu EN 1822:

Standardul EN 1822 definește metodele pentru:
A) Evalueaza eficiența mediului de filtrare. Prin utilizarea unui contactor de particule, numărul și dimensiunea particulelor capturate de filtru pot fi determinate. După prelucrarea acestor date, mărimea particulei, pentru care eficiența mediului este minimă, poate fi determinată. Această dimensiune este cunoscută sub numele de MPPS, care înseamnă „cea mai penetrantă dimensiune a particulelor”.
B) Verificați scurgeri de la elementul de filtrare. Acest test este realizat cu o sondă care produce aerosoli și poate fi deplasată de-a lungul întregii suprafețe a filtrului pentru a colecta o serie de date privind eficiența locală, care va fi apoi utilizată pentru a determina eficiența globală. Aceasta permite, de asemenea, determinarea ratei de scurgere pe o anumită zonă a filtrului. Calculul eficienței globale este deseori definit ca o valoare integrală, în timp ce rata de scurgere este definită ca o valoare locală.
C) Determinarea eficienței integrale a elementului de filtrare. În primul rând, se măsoară căderea de presiune a filtrului la un debit volumetric de aer care corespunde debitului nominal. Apoi, cu un generator de aerosoli, se determină eficiența filtrului pe particulele MPPS. Pe baza acestei valori de eficiență, clasa este determinată în conformitate cu tabelul prezentat mai sus.

Camere curate și medii controlate asociate

Standardul acoperă clasificarea curățeniei aerului în încăperi curate și în medii controlate asociate. Clasificarea în conformitate cu prezentul standard se efectuează exclusiv pe baza concentrației de particule în suspensie. Mai mult, particulele considerate în scopul clasificării bazate pe acest standard sunt cele cu dimensiuni cuprinse între 0,1 și 5 microni.

Sistem de ventilație și aer condiționat cu contaminare controlată (VCCC) pentru unitatea chirurgicală

Proiectarea, instalarea, punerea în funcțiune, calificarea, gestionarea și întreținerea.

Standardul oferă instrucțiuni pentru proiectarea, instalarea, punerea în funcțiune, controlul performanței, acceptarea, gestionarea sistemelor și a componentelor care contribuie la controlul contaminării în instalații și la menținerea condițiilor prestabilite de temperatură și umiditate în unitățile destinate în mod special chirurgiei, numite unitati de chirurgie.
Standardul se aplică noilor sisteme și renovări privind clădirile și / sau sistemele din unitățile de chirurgie și prevede cerințele minime pentru a verifica condițiile de utilizare a celor existente.

Mai jos sunt valorile recomandate de UNI 11425 pentru parametrii de mediu și unele cantități asociate cu acestea.
Pentru a atinge clasa de puritate a aerului proiectată în diferitele încăperi, standardul identifică, de asemenea, nivelul minim de eficiență pentru filtrele de aer: